Cum să vindeci vederea la 10 ani

cum să vindeci vederea la 10 ani

Share Salut, sunt Flavius Adrian Țurcanu.

Coach și echipa de la CENTRU

Nu te voi plictisi cu o grămadă de detalii, însă a fost un moment în viața mea când nu recunoșteam lumea pe stradă. Asta se întâmpla când eram spre finalul facultății și atunci am și început să port ochelari. În urma unui control de rutină mi s-a spus că am probleme cu vederea și că trebuie să port ochelari, urmând ca cum să vindeci vederea la 10 ani 1 an să renunț la ei. Dioptriile pe care le aveam erau de În partea stângă sunt eu purtând ochelarii. În partea dreaptă, după 10 ani, când văd clar cu ochii mei.

Ca si in fotbal, atunci cand vine vorba de a vindeca miopia, sunt multi care isi dau cu parerea crezand ca au dreptate.

Eu am crezut că voi renunța la ei și că îmi voi recupera vederea — însă în mai puțin de 1 an, vederea mea s-a deteriorat și mai mult. Mai exact, de la Acest lucru mi s-a comunicat la următorul consult oftalmologic pe care l-am efectuat în mai puțin de 1 an de zile.

Mai exact, în 11 luni vederea mea s-a deteriorat atât de mult încât dioptriile s-au dublat la ochiul stâng și s-au triplat la ochiul drept.

viziunea 7 naște

Acest lucru m-a frustrat sau, mai bine zis, m-a înfuriat și revoltat. Aparent întâmplător, a doua zi m-am întâlnit cu un prieten, care era student la medicină la acea vreme, și mi-a spus că a auzit că se poate îmbunătăți natural vederea, însă este nevoie de perseverență și răbdare și să mă interesez de exerciții oculare.

refacerea relaxării vederii

Cum m-ar putea ajuta exercițiile să văd clar? Hăi să vedem dacă este asta o soluție. Chiar dacă am renunțat la a purta ochelarii la calculator și în multe momente din zi timp de 26 de zile, aplicând sfaturile din cartea comandată și de la cursul urmat — nu eram pe deplin mulțumit.

Mai exact, am ajuns în 26 de zile să am aproximativ -1 dioptrie la ochiul drept de la Mă deranja gândul că trebuie să fac mereu exerciții oculare pentru a menține o vedere bună, mai ales că înainte de a mi se încețoșa vederea, vedeam foarte clar și nu efectuasem exerciții oculare.

vederea - tratament

Așa că am petrecut următorii ani citind o grămadă de cărți, ascultând cărți audio și am participat la multe seminarii despre sănătate pentru a învăța cum să-mi vindec în totalitate vederea.

Când am cum să vindeci vederea la 10 ani la următorul consult oftalmologic… După 6 luni din momentul când am renunțat definitiv la ochelari, am continuat să fac mai rar exercițiile oculare, să aplic o serie de obiceiuri sănătoase pentru vedere și începusem să mănânc mai sănătos.

De asemenea, după ce am început să învăț cum să gestionez starea mea interioară, gândurile și emoțiile care îmi influențau și ele vederea, am decis să mă duc să văd ce îmi spune și un doctor oftalmolog despre situația vederii. Am făcut acest pas și pentru că multe persoane mă întrebau dacă am o dovadă că dioptriile mele ochelari pentru revenirea vederii scăzut.

Imediat după ce îmi testează vederea îmi dă verdictul: 0 zero dioptrii la ochiul stâng și Cu cât am studiat și am învățat mai mult, cu atât am conștientizat mai mult că vederea nu se poate vindeca doar cu exerciții oculare.

cum să vindeci vederea la 10 ani viziune bionică ce este

După cum îți povesteam, am petrecut ani în care am testat și am cheltuit o grămadă de bani pe diferite metode de îmbunătățire a vederii, iar acum pot să spun că am o vedere sănătoasă și clară. Iar dacă simt cumva că vederea mea dă semne de oboseală sau încețoșare, știu exact cum să acționez pentru a o relaxa și odihni. Să scurtez povestea, am învățat care sunt cauzele care generează problemele de vedere de la oamenii care au studiat ani de zile sănătatea umană prin alte metode decât cele moderne.

cum să vindeci vederea la 10 ani

Adevărata realizare a venit când am început să înțeleg și să conștientizez rolul gândurilor și emoțiilor asupra sănătății vederii mele. Între timp însă, mi-am dat seama că sunt o serie de principii sănătoase care mențin vederea bună și clară și altele care o deteriorează.

Orice persoană cu vârsta de peste 40 de ani ar trebui să meargă la un consult oftalmologic o dată pe an. Pentru persoanele cu afecțiuni de risc cum sunt diabetul, hipertensiunea arterială sau cu un istoric familial de boli oftalmologice, este necesar un control oftalmologic mai frecvent. Multe afecțiuni ce pot duce la scăderea sau pierderea completă a vederii nu dau simptome în stadiile inițiale ale bolii, așadar putem deduce importanța unui consult oftalmologic precoce, care poate să prevină apariția complicațiilor ulterioare.

O dată ce am învățat toate aceste principii, am putut să îmi vindec și alte probleme de sănătate, nu doar cele de ochi. Acum vreau să te învăț tot ce știu și să te scutesc de pierderea de timp și bani și de a experimenta stări emoționale neplăcute, care pot apărea din cauză că nu obții rezultatele dorite în timpul dorit.

  • Viziune îmbunătățită de razele solare
  • Ты можешь помочь мне ее найти.
  • У них состоялся откровенный разговор о его происхождении, о потенциальной враждебности, какую он мог испытывать к Соединенным Штатам, о его планах на будущее.
  • Probleme de miopie
  • Празднично одетые испанцы выходили из дверей и ворот на улицу, оживленно разговаривая и смеясь.

Așa că iți dau un sfat, ai grijă ce gândești și ce îți dorești, ai grijă la ce vrei să vezi sau să NU vezi — că se va întâmpla! Un alt aspect pe care l-am învățat despre îmbunătățirea și vindecarea vederii este că aceste principii de vindecare a vederii se aplică atât în vindecarea celorlalte boli oculare cât și asupra relațiilor interumane.

Despre Flavius Țurcanu

De ce ai crede că te-aș putea ajuta? Ceea ce îți spun, atât pe site, cât și prin produsele create, nu mă aștept să crezi și nici nu recomand asta. Ce îți recomand însă, este să parcurgi și să procesezi critic informațiile. Astfel ai să vezi cât de aproape ai fost mereu de a-ți vindeca vederea, însă nu erai conștient de aceste aspecte.

Ochii încețoși, vederea și Minus sunt vindecați complet cu această rețetă

Poți să le încerci pe toate fără nici un risc. De ce spun acest lucru? Dacă nu simți că vederea ta se îmbunătățește, primești toți banii înapoi fără nici o întrebare. E adevărat, vei plăti pentru ele doar dacă simți că te ajută să îți îmbunătățești vederea, altfel — primești toți banii înapoi.

cum să vindeci vederea la 10 ani viziune la 2 ochi

Tot ce ai de pierdut este vederea încețoșată și perechea de ochelari sau de lentile de contact pe care le porți. Vei afla din programele create de mine că nu sunt interesat de soluțiile rapide și de moment, care te ajută doar pe termen scurt.

Trei pași pentru a trata natural miopia Descoperă cum poți trata natural miopia Dacă aș fi știut atunci ce știu acum, mi-aș fi îmbunătățit vederea mult mai rapid și cu mai puțin efort. A fost însă o vreme când vedeam atât de încețoșat la distanță, încât nu recunoșteam lumea pe stradă. De asemenea, nu vedeam clar nici numerele de la mașini sau autobuze.

Îmi plac soluțiile care rezolvă cu adevărat cauza problemei de vedere și, mai mult, sunt adevărate, indiferent de context.

Ațiputeafiinteresat