Putin despre viziune

Hassan Rohani oftalmologie annino Vladimir Putin Image source: credit foto: rfi. Mai multe subiecte importante figurează pe agenda discuţiilor.
Putin si Merkel: pozitii diferite, viziune comuna In mod paradoxal, cele doua maini de fier ale continentului european, Vladimir Putin si Angela Merkel, desi sunt pe pozitii contrare in ceea ce priveste dezvoltarea Uniunii Europene, impartasesc aceeasi viziune atunci cand vine vorba de interesul aratat cresterii economice din tarile lor. Nici cancelarul Germaniei si nici noul "tatuc" al Rusiei nu dau semne de ingrijorare in fata criticilor ce vizeaza adoptarea unor masuri care incetinesc ritmul de crestere economica din ambele state. De pe pozitia lor este posibil sa nu plaseze randamentul economic imediat in randul prioritatilor momentului, se arata intr-o analiza Bloomberg
In primul rînd Siria şi dosarul nuclear iranian, dar şi cooperarea comercială, economică şi chiar umanitară. Din ce în ce mai mult Rusia este percepută în Orientul Apropiat ca o mare putere care are un cuvînt important de spus şi fără de care nici o hotărîre esenţială nu poate fi luată.
Putin: Rusia și Coreea de Sud au o viziune similară asupra problemelor internaționale
Apropierea dintre Rusia şi Iran este relativ recentă, ea s-a accentuat după încheierea războiului rece, mai precis după căderea comunismului. Vladimir Putin înţelege Putin despre viziune, în prezent, să-şi ia revanşa, într-o lume devenită multi-polară, pe fondul unor mari mutaţii geopolitice, al unor razboaie "fierbinti" si al unui nou razboi "rece" cu America.
După mai multe rebeliuni din partea osetilor, care doreau autonomie, înnăbuşite de autorităţi, Armata Roşie a invadat Georgia, îna înlăturat Putin despre viziune statului şi a înfiinţat Republica Socialistă Sovietică Georgiană şi Oblastul Autonom al Osetiei de Sud, în cadrul acesteia. Înpoliticienii oseti au cerut să primească statutul de republică autonomă în cadrul URSS, la fel ca Georgia. Refuzul autorităţilor de la Tbilisi a dus la un război între cele două părţi, în Trupele ruseşti de menţinere a păcii au intervenit, înşi au rămas cantonate în zonă şi după încheierea conflictului, relatează Huffington Post.
Rusia şi Iranul au în comun cel puţin un lucru în acest moment: sunt ţări care apar ca adversari ai Statelor Unite. Să mai adăugăm la acest tablou şi faptul că Rusia Putin despre viziune Iranul sunt principalii susţinători ai preşedintelui Bachar al-Assad în Siria, şi avem o imagine şi mai clară a profundei adversităţi politice şi diplomatice ruso-iraniene în raport cu America.
Prin această deplasare la Moscova suveranul saudit a recunoscut de fapt că soluţiile Americii pentru instaurarea păcii în Siria şi calmarea tensiunilor din regiune nu sunt suficiente, şi că Rusia trebuie consultată, ascultată, chiar curtată.
Interesant este şi faptul că preşedintele francez Emmanuel Macron pare să fi acceptat o invitaţie de a se duce în Rusia anul viitor, probabil cu ocazia Forumului economic de la Sankt-Petersburg.
From spy to president: The rise of Vladimir Putin
Revenind la Vladimir Putin, el se află la Teheran nu doar pentru discuţii bilaterale, ci şi pentru un summit în trei, la care va participa Azerbaidjanul.
Cei trei preşedinţi, Vladimir Putin, Hassan Rohani şi Ilham Aliev vor discuta, printre altele, despre cîteva proiecte ambiţioase, cum ar fi construirea unei linii feroviare lungă de de kilometri între Iran şi Azerbaidjan, sau exploatarea în comun a unor zăcăminte de petrol şi gaz metan în zona Mării Caspice.
Global Comentariu: Show a la Putin, dar fără viziune A a ediţia e emisiunii de întrebări şi răspunsuri la care a participat Putin a dovedit că acesta nu are nicio viziune de viitor, afirmă Juri Rescheto de la DW.
Viziunea pe care o au Rusia şi Iranul în materie de terorism diferă aproape radical faţă de cea pe care o are America. Teheranul a condamnat imediat atentatul terorist de marţi de la New York.
Dar în acelaşi timp şeful diplomaţiei iraniene Bahran Ghassemi a ţinut să spună următoarele, Putin despre viziune "La rădăcinile terorismului, fenomen inuman şi sinistru, se află politica dusă în anumite perioade de Statele Unite şi de aliaţii lor în Orientul Apropiat".
Unele adevăruri se ascund fără îndoială în această frază, dacă Putin despre viziune gîndim la uşurinţa cu care Statele Unite s-au aruncat în aventura irakiană, invadînd această ţară care de fapt nu a avut nimic de-a face cu atentatele de pe 11 septembrie de la New York.
Dar dacă tot este să căutăm la rădăcinile fenomenului terorist, nici ruşii nu stau mai bine, dacă ne gîndim cu cîtă brutalitate şi inconştenţă au invadat în anii 80 Afganistanul.