Boli oculare ale vederii umane. Glaucom, cataractă, AMD, etc.: boli ale ochilor și cum să le depistăm la timp

boli oculare ale vederii umane

Principalele afectiuni ale ochiului

Deficienţele vederii Category : Uncategorized Vederea este un dar nepreţuit pentru noi, fără de care nu ne-am putea bucura de frumuseţea din jurul nostru. Slăbirea vederii ne împiedică să vedem cu claritate şi face dificilă desfăşurarea activităţilor zilnice. O persoană cu deficiențe de vedere poate considera că, lucruri simple precum cititul, scrisul, mersul la cumpărături, condusul sau recunoaşterea feţelor sunt dificil sau imposibil de realizat.

Atunci când vederea nu poate fi corectată cu ajutorul ochelarilor, al medicamente sau al intervenţiilor chirurgicale, persoanele cu deficiențe de vedere au nevoie de ajutor pentru a se putea bucura de vederea pe care o mai au şi pentru a-şi păstra independența. Scăderea vederii nu înseamnă renunțarea la activități, ci  găsirea de noi modalități pentru a putea continua să ne desfăşurăm activităţile pe care le realizam înainte fără probleme.

OCHIUL ORGAN AL VEDERII

Vederea centrală este vederea detaliată de care ne folosim atunci când privim direct către ceva sau cineva. Degenerescenţa maculară legată de vârstă este boala care afecteaza vederea centrală, în timp ce retinopatia diabetică poate afecta fie vederea centrală fie vederea periferică.

Formarea imaginii[ modificare modificare sursă ] În cazul ochiului emetrop vederea normalăimaginea se formează pe retină. Pentru ca razele de lumină să se poată focaliza, acestea trebuie să se refracte. Cantitatea de refracție depinde în mod direct de distanța de la care este văzut obiectul. Un obiect situat la o distanță mai mare necesită mai puțină refracție decât unul situat la o distanță mai mică.

Vederea periferică este mai puţin precisă decât vederea centrală, boli oculare ale vederii umane este importantă deoarece ne ajută să ne orientăm în spaţiu, să apreciem distanţele, forma şi mărimea obiectelor pe care nu le privim direct. Glaucomul este boala care afectează în primul rând vederea periferică.

Sfaturi pentru a proteja vederea

Accidentul vascular ocular poate de asemenea afecta o parte a vederii periferice. Sensibilitatea la  contrast reprezintă capacitatea de a distinge între obiecte cu nuanţe similare sau a distinge caracteristicile faciale.

Toate problemele oculare pot reduce sensibilitatea la contrast.

suspectat de prostatită cronică

Percepția adâncimii este capacitatea de a evalua pozitia obiectelor, iar pierderea vederii la unul dintre ochi poate afecta percepția adâncimii.

Cristalinul ochiului  focalizează razele de lumină pe retină,  retina converteşte aceste raze de lumină în semnale care sunt trimise prin nervul optic la creier, boli oculare ale vederii umane acestea boli oculare ale vederii umane interpretate ca imagini. O problemă cu oricare dintre aceste procese ne afectează vederea. Slăbirea vederii poate fi cauzată de boli oculare, precum degenerescenţa maculară, glaucom, retinopatie diabetică și retinită pigmentară, dar ea poate fi cauzată şi de leziuni oculare.

antrenor de vedere

Bolile oculare menţionate anterior pot apărea la orice vârstă, dar sunt mai frecvente la persoanele în vârstă. Îmbătrânirea normală a cum să dezvolți atenția și viziunea nu duce la slăbirea vederii, de aceea la primul semn că vederea noastră este afectată, este bine să consultăm specialistul vederii.

Slăbirea vederii poate fi şi rezultatul altor afecţiuni precum cancerul ocular, albinismul sau leziuni ale creierului.

Glaucom, cataractă, AMD, etc.: boli ale ochilor și cum să le depistăm la timp

Cei care suferă de aceste afecţiuni au un risc mai ridicat de a se confrunta cu deficienţe ale vederii. Examinările oftalmologice regulate realizate de către specialistul vederii sunt foarte importante pentru a diagnostica bolile oculare, pentru a trata acele afecţiuni care se pot trata şi pentru a începe procesul de reabilitare a vederii pentru cei cu deficiențe de vedere.

Sfaturi pentru a proteja vederea Sfaturi pentru a proteja vederea Astăzi este marcată Ziua Mondială a Văzului.

Atunci când vederea ne este afectată, nu mai vedem suficient de clar pentru a realiza sarcinile zilnice, nici chiar cu ochelari, lentile de contact, medicamente sau intervenţii chirurgicale. Există mai multe semne de pierdere a vederii.

Cataracta, o afecțiune care netratată duce la pierderea vederii

De exemplu, ne este dificil sau imposibil să citim, să scriem, să mergem la cumpărături, să ne uităm la televizor, să şofăm sau să recunoaştem fețele. Putem avea probleme în a potrivi culoarea hainelor pe care dorim să le purtăm sau luminile pot părea mai slabe decât erau odată. Cele mai frecvente deficienţe de vedere includ pierderea vederii centrale, pierderea vederii periferice, orbirea de noapte, vederea încețoșată și neclară. Pentru a ajuta la diagnosticarea deficienţelor de vedere, examenul oftalmologic complet începe, de obicei, cu întrebări despre istoricul medical și despre orice alte probleme de vedere cu care ne-am putea confrunta.

Tipuri de cataractă

Acesta implică, de asemenea, o serie de teste concepute pentru a evalua vederea şi pentru a verifica dacă există afecţiuni oculare. În cadrul examinării oftalmologice, specialistul vederii va verifica dacă exteriorul ochilor funcționează corect și dacă există semne de leziuni oculare sau alte afecţiuni oculare.

viziune și astm scăderea vederii după naștere

Se vor realiza, de asemenea, şi teste pentru determinarea acuității vizuale. Slăbirea vederii este o pierdere permanentă a vederii, care nu poate fi îmbunătățită cu ochelari de vedere, medicamente sau cu ajutorul intervenţiilor chirurgicale. Pentru a compensa această pierdere a vederii, va fi necesar să învățăm noi modalități de a ne folosi de vederea rămasă, pentru a ne putea desfăşura activităţile de zi cu zi și pentru a ne menține calitatea vieții.

  1. La vederea computerului s-a deteriorat
  2. Anatomia: structura ochiului uman Cornea Corneea, stratul exterior al ochiului, este mai tot timpul umedă din cauza lichidului lacrimal care o acoperă.
  3. Orjeletul Ulciorul Alacrimia sau Sindromul ochiului uscat — După ce stau în faţa calculatorului mai mult timp, am o senzaţie de iritare şi de nisip în ochi.

Este foarte important să ţinem cont de faptul că vederea slabă nu este un simptom normal al îmbătrânirii. De aceea, în cazul în care observăm orice modificări ale vederii este bine să consultăm de urgenţă specialistul vederii.

Ațiputeafiinteresat